Skip to content
Previous
Next

Cercetare

Proiecte de cercetare ştiinţifică

Academia de Ştiinţe Medicale (ASM) este o instituţie publică naţională cu activitate în domeniul cercetării medicale şi farmaceutice, entitate subordonată Ministerului Sănătăţii Publice.

med1
Gemini_Generated_Image_73luvn73luvn73lu



Încă de la înfiinţarea ei în 1969, A.S.M. a elaborat, împreună cu Ministerul Sănătăţii programele prioritare de dezvoltare a cercetării medicale şi farmaceutice din țara noastră.

Conferinţele Academiei de Ştiinţe Medicale

Academia de Științe Medicale, instituție academică a medicilor, farmaciștilor și a cercetătorilor români din țară, din toate provinciile românești și din străinătate prezintă o serie de conferințe online, menite să aducă în prim plan experiențele acumulate de către membrii ASM, dar şi ale colaboratorilor, din domenii diverse ale științei medicale, în acest an greu al pandemiei.

Academia de Științe Medicale, ca for științific național, împreună cu universitățile și instituțiile de cercetare, au un rol activ în viața publică a țării, prin potențialul lor de cunoaștere științifică din domeniile biomedicinei, medicinei clinice, medicinei fundamentale, medicinei preventive, sănătății publice și științelor farmaceutice, în scopul îmbunătățirii stării de sănătate a populației.

Experienţele invitaților, cercetările pe care le-au facut în institutele de profil din România și de peste hotare, rezultatele, dar şi colaborarea cu alte instituţii din străinătate cu care sunt în strânsă legătură, ne permit, acum, să prezentăm, din punct de vedere ştiinţific, un profil al infecţiei cu SARS-CoV-2, în primul an al pandemiei.

Comisii de Cercetare ale ASM

Infrastructura de Cercetare a ASM

Centrul de Cercetări în Medicina Translațională

Intrebari